Mic tratat despre plusvaloare

 

mIC TRATAT DESPRE PLUSVALOARE

***
Se spune că ne amintim de Dumnezeu când dăm de necazuri. Credem că necazul declanșează ”judecata pe sine” [1]. Apoi, încep regretele că n-am fost împlinitori desăvârșiți ai poruncilor lui Dumnezeu…
(…)
Cred că avem necazuri tocmai ca să ne reamintim de Dumnezeu. Necazurile ne sunt date, ca să acceptăm judecata lui Dumnezeu, nu ca să ne judecăm pe sine…
(…)
De altfel, necazul poate fi o consecință a judecății Lui. La necaz, e bine ca să-L simți în inima ta pe Dumnezeu, nu slava deșartă (dată de o minte materialnică!) înfăptuită prin sute de pomelnice, pupături de sfinte moaște și icoane… Cred că ne este greu să înțelegem că slava deșartă este ”înaintemergătoarea mândriei”, așa cum o numește Sfântul Ioan Scărarul. Iar mândria este năvălitorul sălbatic peste ostașii care au câștigat câteva bătălii pe câmpul de luptă al virtuții…
(…)
Știi, pe Dumnezeu nu poți să-L lingușești! El știe că ești viclean. Cum tu nu poți să-ți scoți din cuget faptele, cum crezi că le poate uita Dumnezeu?
(…)
-Ești pierdut?
(…)
– Nu! Simte în inima ta un dram de credință ca să poți spune: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” și, poate, vei auzi răspunsul tainic și amețitor: ”Nu M-ai căuta, dacă nu M-ai fi găsit!”
(…)
Dar…
(…)
Descoperirea vieții este mare provocare. Fie că suntem, fie că nu suntem educați spre descoperire, noi, oamenii, avem trei opțiuni:
– să descoperim viața prin dobândire de cunoștințe nereligioase (în procesul învățării, al cercetării, al muncii etc.);
– să descoperim viața prin meditație religioasă, ca rezultat al unor activități religioase;
– să descoperim viața prin desfrâu.
În descoperirea vieții, omul încearcă toate opțiunile… Numitorul comun al fiecărei opțiuni este plăcerea dobândirii.
(…)
Da! Chiar și desfrâul are plăcerea dobândirii: plăcerea de a dobândi obișnuințe nenaturale care, printr-o proastă punere în lucrare a unei potențialități naturale, se transformă în… patimi.
(…)
Omul, ca unitate existențială, evoluează prin dobândirile sale…
(…)
În ce sens?
(…)
În sensul depărtării sau apropierii de păcatul omniprezent. Păcatul este reperul de poziționare pentru viață. Adesea, descoperirea vieții începe prin fuga de păcatul încercat…
(…)
A fugi este mare provocare.
(…)
A fugi este o stare cuprinzătoare de viziune metafizică [2] și religioasă. În fond, omul cât trăiește, învață să fugă… de păcat. E drept, unii sunt mai leneși: au nevoie de un antrenament în regim de forță… morală!
(…)
De multe ori, omul fuge și de singurătate… Dar…
(…)
Nevoile (cărora le trebuie împlinită satisfacerea) scot omul din singurătatea lui…
(…)
Abraham Maslow [3] s-a gândit să ne spună că oamenii au nevoi stringente și că acestea trebuie satisfăcute… Le-a clasificat, în funcţie de importanţa lor pentru fiinţa umană, pe anumite nivele. Numai când atinge un anumit nivel de satisfacere a nevoilor, omul trece la altul…
(…)
Așa să fie? Nu. Nu putem ignora importanța științifică a unor cercetări, dar lămuririle trebuie să le găsești… singur.
(…)
Omul caută un alt nivel de nevoi și când nu e mulțumit de satisfacerea nivelului atins. Putem spune că și insatisfacțiile sunt purtătoare de progres? S-ar putea spune… Dacă nu dau dezechilibrare psihică.
(…)
Adică satisfacțiile și insatisfacțiile plimbă omul de la un nivel de nevoi la altul… Adesea, se iau de mână într-o omenească dualitate. Poate că Maslow ar fi făcut bine ca să ne expună și o patologie comparativă a nevoilor… Dacă ar fi făcut-o, ar fi fost plin de răni de la înțepăturile vârfului piramidei lui…
(…)
Revin la omeneasca dualitate: rezultatul cel mai elocvent al combinației satisfacție-insatisfacție este singurătatea. Omul ajunge aici datorită/din cauza acestei combinații. Este o combinație bine-rău: combinația vieții! Instituțiile, create de om ca să-l protejeze, îl sfătuiesc, la ieșirea în aglomerarea umană: „Nu abordați persoane necunoscute, decât în cazuri de maximă urgență!” Practic, îl îndeamnă să fie singur în… mulțime. Adică, o combinație bine-rău…
(…)
Așa… Revin și la nevoi.
(…)
Alergând între nivelurile de satisfacere a nevoilor (fiziologice, de securitate, de apartenenţă, de stimă, de autoîmplinire) nu se îndreaptă spre ideal, ci fuge de… singurătate. Fiecare nivel presupune… interacțiuni umane. Satisfacerea nevoilor este un teribil pretext… de socializare. Deci, nevoile scot omul din singurătatea lui… Paradoxal, chiar și când singurătatea este o mare… nevoie: ”nevoia de nivel spiritual!” [4]
(…)
Există și singurătate colectivă (alta decât singurătatea în doi!)?
(…)
Se pare că da! Lumea există şi… devine!
(…)
De aceasta se ocupă instituțiile statului prin… ”nivelul de trai” [5], ponderea majoră a combinației satisfacție-insatisfacție fiind… cognitivă. Numai că, nu pot fi sigur asupra priorităților… Care-i prioritară: singurătatea oamenilor sau singurătatea guvernamentală? Aici trebuie multă… cercetare trans-modernistă și trans-istorică, nu o simplă alternativă la… neînţelegerile ştiinţifice (adică, nu un simplu ”Mic tratat despre singurătate”!).
(…)
Aș fi vrut să scriu (în acest ”Mic tratat…”) că singurătatea ar putea fi o valoare morală care ne furnizează sentimentul libertăţii în finitudine. Aș fi scris, dacă imperialismul eului n-ar ceda în faţa aspiraţiilor sufletului…
(…)
Mda! În acord cu ideile lui Durckheim [6]: ”Omul este sfâşiat între limitarea sa în finitudine şi elanul său spre infinit; împărţit între eul lui, ale cărui sens şi scop se situează în existenţă, şi Sinele lui profund înrădăcinat dincolo de existenţă. Numai integrarea celor două permite realizarea unei totalităţi armonioase.”
(…)
E clar: nu mi-e simplă revelarea absolutului în relativ! Pentru aceasta îmi trebuie liniștea singurătății. Pentru orice, aici e cam mult zgomot!
(…)
Lângă mine-i Lumea. Cu treburile și ”zgomotul” ei…
(…)
Lumea a mers cum a mers, până când oamenii s-au „specializat” în treburile ei. Necazuri iniţiale a avut fiecare individ, dar viaţa era colectivă… Apoi, după „specializări”, s-a inversat: a devenit o viaţă de individualităţi! Adică o viaţă fără univers („Nu există univers decât în colectivităţi…”- Nae Ionescu). Un Egoism Universal.
(…)
Principiile lui călăuzitoare se găsesc în „Manualul de Pradă” sub deviza: „Sans génie et sans esprit!”, colectivul de redacţie fiind Clasa Politică cu „specialiştii” ei. Cum spuneam cândva: un manual pentru o lume bogată-n săraci de suflet!
(…)
Uf! Clasa Politică și corectitudinea ei…
(…)
Nu există corectitudine politică. Există o cosmetizare a unor activități, pentru distrugerea tradițiilor verificate de trecerea timpului. Ceea ce se consideră a fi corectitudine politică este o estetizare utopică a morbidului, cu un rezultat imediat: nivelarea culturală și socială, ateism și viciu!
Tradițiile verificate sunt distruse prin:
1. proclamarea autonomiei omului față de Dumnezeu (să ne amintim de Kirilov, personaj din cartea Demonii a lui Dostoievski: ”Dacă Dumnezeu nu există, atunci eu sunt Dumnezeu!”;
2. destrămarea și slăbirea micilor comunități organice (distrugerea ”localului”) și a relațiilor de adâncime dintre oameni prin crearea unei societăți tehnologice ”științific organizate” (sunt eradicate trecutul și rădăcinile… );
3. spălarea și anestezierea conștiinței, stimularea dorințelor și repudierea oricărei autorități (în ”totalitarismul violent” prin reeducare, în ”totalitarismul blând” prin contra-cultură);
4. dezrădăcinare și experimentări halucinogene;
5. sfârșitul maturității și slăbirea autorității părinților (în programele TV pentru copii, de multe ori, ”personajul rău este o persoană adultă care deține autoritatea”);
6. sensibilizarea față de victime”(de multe ori, sunt victime sau grupuri minoritare de victime create artificial) și eradicarea ”prejudecăților” (pentru eradicare se recomandă folosirea specialiștilor sociali, considerându-se că prejudecata este trăsătura principală a ”personalității autoritare”…);
7. ”tot ce e personal este politic” (teorie a lui Gramsci care scria în Caiete: ”totul este politic”);
8. infantilizarea societății (discreditarea bătrâneții: ”Părinții au nevoie de părinți!”);
9. revoluția în plan lingvistic (vulgarizarea accentuată a limbii în mass-media, cuvintele pierzându-și, încet-încet, sensul real);
10. distrugerea familiei;
11. globalism economic.

Deci, nu există corectitudine politică. Observăm că e o formă de totalitarism sau ”religia marxistă a Noii Ordini Mondiale”. [7] Este utopie.
(…)
Dar…
(…)
Are un dușman de moarte: creștinismul!
(…)
Creștinismul îl alătură pe Om lui Dumnezeu, confirmându-i îndumnezeirea. De fapt, aceasta este adevărata valoare a unui om…
(…)
Acesteia, tu, omule, îi poți adăuga… plusvaloare.
(…)
„Valorezi atât cât te apreciezi.”[8] Atât! Altfel, te depreciezi… Valoarea nu aşteaptă numărul anilor, aşa că, fă-ți valoare și apreciază-te de mic! Mare fiind, singura ta valoare va fi aceea pe care ţi-ai dat-o. Nu-ţi dai, nu ai! Sau invers…
(…)
Când ţi se spune: „te-ai schimbat!”, răspunde: „m-am valorizat!” Îndrăzneala de a-ţi adăuga valoare, îţi va folosi mai târziu, când nu vei mai avea nevoie de aprecieri… Atunci, mintea ta poate influența, direct, realitatea crudă. Poate că nu vei atinge valoarea supremă, poate că nu vei deveni sfânt ca Sfântul Vitalie [9]…
(…)
Sfântul Vitalie ziua muncea, iar noaptea, cu banii câștigați, mergea la bordel. Închiria o prostituată și toată noaptea purta cu ea discuții duhovnicești… Pe multe le-a convertit! A influențat, direct, o realitate crudă!
(…)
„Viața nu are limite, cu excepția celor pe care ți le impui singur.” [10] Și cu excepția morții… Să ţii cont, doar, că în timp ce tu te valorizezi, ceilalţi există! Ajută-i să nu-şi trăiască moartea! Ajută-i să fie în normal, iar tu, tu poţi să ieşi din banalitatea aceasta… Chiar dacă vei trăi marea dramă a spiritului, nu trebuie să lași forțe imense minților neevoluate! Nu există loc pentru “las’, că merge şi aşa!” Ajută și… Doamne-ajută!

(…)
Plusvaloarea pentru viață este suplimentul de credință adăugat… credinței.

***

________________________________________________________________________
[1] Credinţa pe care o ai, s-o ai pentru tine însuţi,înaintea lui Dumnezeu.
Fericit este cel ce nu se judecă pe sine în ceea ce aprobă! -(”Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel”, 14, 22)
[2] ”Metafizica nu duce la mântuire, cum ar duce de pildă experiența religioasă; ea duce numai la împăcare.” (N. Ionescu – ”Curs de metafizică”)
[3] Abraham Maslow, un bine cunoscut fenomenologist, a dezvoltat o teorie clasică a nevoilor umane, considerată a fi o alternativă la interpretările psihanalitice şi behavioriste ale comportamentului uman
[4] Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul și s-ar clătina munții în inima mărilor. (”Psalmi”, XLVI, 1-2)
[5] Nivel de trai = gradul de satisfacere a nevoilor materiale și spirituale ale populației unei țări, ale unor clase sau ale unei persoane în condiții istorice date. ”DEX ’98”
[6] Karlfried Graf Durckheim – ”La percée de l’Etre ou Les étapes de la maturité” – Le Courrier du Livre; Édition: 5e édition (2013)
[7] William S. Lind, Andrei Dîrlău, Irina Bazon (coordonatori) – ”Corectitudinea politică ”religia” marxistă a Noii Ordini Mondiale” (Editura Rost, București, 2015)
[8] F. Rabelais (1532)
[9] ”Un Sfânt care și-a consacrat viața mântuirii prostituatelor este Vitalie (prăznuirea 22 aprilie). Acesta a fost călugăr și își petrecea ziua muncind,iar de banii câștigați se ducea la bordel. Nimeni însa nu știa adevăratul motiv pentru comportamentul atât de ciudat al lui Vitalie. De aceea „se sminteau de dânsul toți și în toate zilele îl ocărau, zicându-i: „Du-te, ticălosule, că te așteaptă desfrânatele!” Și scuipau asupra lui”. Alții îl sfătuiau să se căsătoreasca cu una dintre ele și sa nu mai necinstească cinul monahal umblând pe la bordeluri. Sfântul însă răbda toate acestea și nu le răspundea nimic.” (http://www.ortodoxiatinerilor.ro)
[10] Les Brown – Leslie C. „Les” Brown (n. 1945) este un autor de literatură motivațională