Mic tratat despre respectul faţă de Dumnezeu

(…)

Am fost învăţat să intru în biserică cu dreptul. Ieşirea o fac cu spatele la uşă şi cu faţa la altar. Respectul faţă de biserică este respectul faţă de Dumnezeu. Lui nu-i putem întoarce spatele! Spre oameni ne putem întoarce, după ce-I mulţumim lui Dumnezeu, prin închinare. Semnul sfintei cruci este salutul meu de conversaţie cu El. Nu este salut de întâlnire sau de despărţire. Pe El îl salut cu un semn discret, pentru că Lui îi place să rămână anonim. Mie acest semn îmi pune ordine în conştiinţă. Îmi împarte gândurile rele care încep să se unească… Dezbinându-le în părţi mici, le pot birui… Este singurul divide et impera care îi place lui Dumnezeu.

(…)

Triada Spirit-Suflet-Trup este Sfânta Creație numită Om. Sunt părțile lui lăuntrice. Teză, Antiteză și Sinteză… Sunt donația lui Dumnezeu pentru fiii Săi, mascată într-un contract de comodat.  [Duh/spirit: „Duhul lui Dumnezeu m-a făcut, și suflarea Celui Atotputernic îmi dă viață” (Iov 33:4); Suflet: „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu” (1 Corinteni 15:45); Trup: „Căci țărână ești, și în țărână te vei întoarce” (Geneza 3:19).]  Utilizarea se face pe o perioadă determinată și are o singură clauză: comodatarul să dovedească că este un bun proprietar!

(…)

Revoluțiile nu există. Eventual, sunt adunări spontane sau dirijate de indivizi hotărâți să schimbe o treabă… Unii vor să schimbe ceva, alții profită. Profitorii au demonetizat noțiunea de revoluție. Au crezut că numai ei au creier și pot ca să conducă. Ceilalți au doar braţe… Revoluțiile nu există, deoarece cei care au brațe nu dărâmă totul, iar cei care cred că au creier, nu au suficient. Din cauza “insuficienţelor” de tot felul, revoluțiile nu există. Ele sunt tehnici insurecționale mai mult sau mai puțin elaborate. Sunt revoluțiile pretinse, nu-s revoluțiile autentice. (…) Până la urmă, omul nu poate strica ordinea lăsată de Dumnezeu… Cum spunea Hegel, Dumnezeu face istoria! Și când vrea Dumnezeu, imperiile cad… Mai ales, când Dumnezeu este numele pe care îl dăm conștiinţei noastre!

(…)

Puțini oameni (circa 1%) deţin aproape întreaga avere mondială (circa 96%). Au avut gândurile atât de ocupate ca să strângă averi, încât le-au strâns… Conştient sau inconştient, au descoperit legea atracţiei în mişcare. Aceeași proporție (1%), sunt credincioşii adevăraţi ai religiilor lor. Ceilalţi se prefac că sunt credincioşi adevăraţi. Credincioşii adevăraţi au descoperit, conştient sau inconştient, legea atracţiei spirituale. Pentru ca ambele majorităţi să ajungă la “eudaimonia” (fericire), trebuie să respecte legea necesităţii gândirii libere. Gândeşte că există şi ceea ce crezi că nu există. Gândeşte că poţi fi, dacă vrei, bogat, sărac, credincios şi… Gândeşte să faci ce-ţi place, dar gândeşte-te că poţi să faci şi rău. Gândeşte-te şi la libertatea altora. Gândeşte că eşti liber printre oameni. Libertatea este fericirea. Este civilizație. Important este să vezi libertatea ca necesitate de înțelegere… În caz contrar, ar putea fi o nenorocire, pentru că nu răspunzi… Unele excese o pot face odioasă, dar nimic nu-i micșorează măreția și frumusețea. Libertatea omului este o chemare… Chemarea este lege… personală. Du-te! Nu-l considera pe Dumnezeu inchizitor de libertățiEl te lasă să-ți revii… Nu te supăra nici când ți-o ia! Știi de ce…

(…)

De sărbători ne umplem de milă și ne vrem buni creştini… Îl rugăm pe Isus să-şi continue jertfa pentru noi. Uităm ce-am făcut, până-n sărbători… Uităm. Uităm că, uneori, am uitat de Dumnezeu… Sperăm că, poate n-o fi băgat El de seamă şi-L luăm „prin învăluire”… Începem noi prin „a-L da exemplu”, trecând iertarea pe „foc automat”. Nu ne prea trece prin cap să ne gândim la păcatele noaste… Iertăm de-a valma. Păcatele altora. Parcă suntem Dumnezeu! Iertăm greşiţilor noştri, cu speranţa ascunsă că, în contrapartidă, vom fi iertaţi de poverile acumulate înainte de sărbători… Vrem vindecare, în timpul cel mai scurt! Poate că El, foarte ocupat fiind cu păcatele altora, nu ne va mai „ţine socoteala” şi ne va ierta… Oricum, El e mare şi bun! Nu? (…) Aici nu este valabil ce se spune despre acela care este tăbăcit de suferinţă, cum că va sfârşi prin a se chinui singur… Nu! Cel lipsit de credinţă nu se poate mântui iertându-se singur sau iertând pe alţii, ci rugându-se lui Dumnezeu ca să-l ierte. Numai Dumnezeu iartă de păcate! Altfel, ne creăm sublimul nostru religios… Aşa, cum scria Nae Ionescu: ”… Aici tocmai asta e sublim în religia noastră: desrădăcinarea subiectivismului şi a sentimentalismului, obicinuit să centreze toate întâmplãrile asupra noastrã înşine, şi punerea noastră absolută în slujba unei realităţi transcendente nouă. Iertarea, în domeniul relativ al personalului, e la locul ei: pentru că noi neexistând ca „noi”, insulta ce ni se face nu are obiect, nu există pur şi simplu. Iertarea greşelilor gresiţilor noştri echivalează cu indiferenţa faţă de răul care ni se face, pentru că acest rău noi nu-l simţim, nu trebuie să-l simţim. Aşa fiind, iertarea nu e un principiu de morală, ci o metodă terapeuticã pentru prelucrarea noastrã personală. Dar, atunci, iertare pentru păcate împotriva legii (dumnezeeşti) nu există pentru noi; ea nu stă în mâna noastră, ci în mâna lui Dumnezeu; singur Dumnezeu poate să ierte. Noi nu! Ar fi prea mare îndrăzneală şi orgoliul acesta ne-ar pierde. Încetaţi deci, mieluşei ai lui Dumnezeu, cu risipa de generozitate. Non de re tua agitur!”

(…)

Încetez, după ce-I șoptesc:

Mi  s-a  curbat  crucea, Doamne

După  spate…

Îndreaptă  crucea, Doamne

Și lasă-mi  spatele

Curb-etern spre Tine!”

(…)

Memento mori:  nulla dies sine linea et… nihil sine Deo![1]

______________________________________________________________________

[1] (lat.) Să nu uiți că ești muritor: nu lăsa (să treacă) o zi fără un rând scris  și… (să nu scrii) nimic fără Dumnezeu!