Mic tratat despre drogat

Grija drogatului pentru calitate este fabuloasă… Nu ar cumpăra otravă ”scadente[1], nici să-l pici cu ceară! Este acela care, la ecuator fiind, vrea să ţină căldura în iglu! A jurat vieţii s-o însoţească la rău, până ce binele îi va despărţi… Ştie că strugurii acrii sunt dulci… Iubeşte praful şi pulberea, ca nimeni altul. Confirmă că iubirea şi raţiunea nu sunt acelaşi lucru.

(…)

O întreagă filosofie are drogatul! Atitudinea îi este cam “cuneiformă”, greu de descifrat… “Nu poate face judecata unui fapt, în timp ce-l săvîrşeşte!” [2]

(…)

Drogatul este filosoful actual de tip pascalian[3]. O altă trestie. O trestie care consideră cocaina un spărgător de griji, uitând că Dumnezeu o poate face mai bine… Cu multă iubire, îi putem aduce aminte!

______________________________________________________________________

[1] sub standard, îndoielnică, rea (it.)

[2] Blaise Pascal, ”Cugetări provinciale”, Editura Ştiinţifică, București, 1967

[3]  ”Omul este  o îngrămădire de contradicții : este depozitar al adevărului  fiind, totodată, bântuit de incertitudini și erori.”