Mic tratat despre mers

***
Motto: ”După ce-am descoperit că viața nu are nici un sens, nu ne mai rămâne altceva de făcut decât să-i dăm un sens.” (Lucian Blaga – ”Pietre pentru un monument”)
***

Un prieten: – Unde mergi?

Eu: – Unde-oi vedea cu ochii!

Și așa făcui, până începui să merg… pe loc. Mă lăsase vederea…

***

Când nu mai vede, omul poate să meargă… pe loc. O să-l cuprindă certitudinea că, deși nu înaintează, nu dă înapoi…

(…)

O să-și uite maniile și o ”să-i facă cu ochiul” realului.

(…)

Va fi momentul când dezamăgirea o să-l onoreze și va putea să dea cunoașterii imaginație. Poate rosti: ”Ceea ce este alb, nu poate deveni alb!” [1]

(…)

Revin la mers.

(…)

Pe mine, când îmi era mersul-mers, mă frământa numai istoria evoluționară a oului și a găinii… Acum, când merg pe loc, pot fi avocatul pro bono al platonismului….

(…)

Deci pot fi și avocatul găinii…

(…)

După ce-am descoperit că ”a trăi” înseamnă ”a merge”, nu-mi mai rămâne altceva de făcut decât să-i dau mersului un sens… Când ”merg pe loc”, merg spre certitudini…

***

______________________________________________________________________

[1] În opinia lui Aristotel, lucrurile albe sunt anterioare albiciunii, deoarece existența albiciunii este pur și simplu un fapt al existenței lucrurilor albe. În concepția lui Platon, albiciunea este anterioară lucrurilor albe, deoarece existența lucrurilor albe este pur și simplu un fapt al participării lor la albiciune. (Johnathan Barnes – ”Aristotle”, 1982, Oxford University Press)