Mic tratat despre Moș Crăciun


***
Și Moș Crăciun a fost copil… Ce vremuri! Copilul care aducea daruri la… copii. Of! El chiar știa ce…. Cât profesionalism avea, pe-atunci, Copil-Crăciun!
(…)
O, tempora!
(…)
Nu vreau să distrug o credință, sugerând că profesionalismul scade cu vârsta, nu vreau decât să mai fim copii…
(…)
Dar…
(…)
Totul e Relativ.” Am văzut scris chiar și pe garduri, pe afișele de la cinematografe și chiar pe cele din cabinetele de… terapie. Deci și profesionalismul ar fi… relativ. Și ca să fim copii e… relativ. Și…
(…)
Pentru că nu-s ”autorizat” să abordez ”tema relativului”, aceasta ar fi unica abordare… Dar totul e… relativ. Nu?
(…)
Oamenii pretind că Totul e Relativ, ca o compensaţie pentru că încă nu s-au gândit la Absolut… Pentru cei care nu s-au gândit (încă!) la Absolut, e lipsă de profesionalism… Nu?
(…)
O, mores!
(…)
Să gândești ce-au gândit și alții…
(…)
Adică…
(…)
Ne naștem din Absolut și sfârșim în Absolut, trecând prin ceea ce credem că-i Relativ
(…)
Și…
(…)
Copiii născându-se din Absolut, iar în puținul lor timp n-au apucat să ”treacă” prin Relativ, confirmă ipoteza că acel Copil-Crăciun era un profesionist desăvârșit și cu suflet… absolut.
(…)
Indiferent de ”categorisiri”, dacă nu vom uita să mai fim copii, vizita lui Moș Crăciun va fi… neprețuită, pentru că „orice dar e o bucăţică… de suflet și tot ce dai din toată inima e de un preţ ce nu se poate socoti.” /1/
(…)
Dacă vă plac atât de mult ”categorsirile” și vreți să nu mai fiți copii, vă rog ceva: nu considerați relativismul profesionalismului ca fiind relevant pentru epistemologie, etică, estetică! Analizați (doar) dacă profesionalismul vostru are vreo relevanță pentru conştiinţă şi dacă vă ajută să ştiți, în mod instinctiv, când faceți un rău altora…
(…)
Și…
(…)
Nu te întrista, profesionistule! Nu vreau să distrug o credință, sugerând că profesionalismul scade cu vârsta,că te poate transforma într-o canalie… Nu! Nu vreau decât să mai fii copil… Și pentru mine vreau… De ce nu vrei, să-mi fii Copilul-Crăciun al meu? Poate că ți-ar plăcea ca eu să-ți spun o poezie, iar tu să-mi urezi: ”La mulți ani, Moșule-Copil!” Poate… Dar ești trist… Te știi capabil ca să dai tot din creierul tău, nu și din toată inima… Știu un mare profesionist: Richard Wagner. Ca muzician, jos pălăria!Ca om,
o canalie! Dac-ar trăi, lui nu i-aș spune o poezie…

***
Rugămite.
Aș dori un Copil-Crăciun care să nu fie american. În Europa, americanii nu mă caută pe mine… Caută cultură, în general, istorie și design, în particular…
***
––––––––-
/1/ Alexandru Vlahuță